Limba

Limba

SCRISUL

Scrierea hieroglifică datează din 3000 î.en., şi este compusă din sute de simboluri. O hieroglifă poate reprezenta un cuvânt, un sunet, sau un determinant tăcut, şi acelaşi simbol poate servi unor scopuri diferite, în contexte diferite. Hieroglife au fost scrise pe monumente de piatră şi în morminte, care pot reprezenta lucrări individuale de artă. În scrierea de zi cu zi, scribii au folosit o formă cursivă de scriere, numită hieratică, care a fost mai rapidă şi mai uşoară. În timp ce hieroglifele oficiale pot fi citite în rânduri sau coloane, în orice direcţie (deşi de obicei scrise de la dreapta la stânga), hieratica a fost întotdeauna scrisă de la dreapta la stânga, de obicei, în rânduri orizontale. O nouă formă de scriere, demotica, a devenit stilul de scris predominant.
În jurul primului secol e.n., alfabetul copt a început să fie utilizat în paralel cu scrierea demotică. Copta este un alfabet grecesc modificat cu adaos de unele semne demotice. Deşi hieroglifele oficiale au fost utilizate într-un rol ceremonial până în secolul al IV-lea, spre finalul antichităţii, doar un mic grup de preoţi puteau să le citească şi să le interpreteze. Când unităţile religioase tradiţionale au fost desfiinţate, cunoştinţele de scrierea hieroglifică au fost în mare parte pierdute. Încercările de a le descifra s-au întâlnit în timpul perioadei bizantine şi islamice în Egipt, dar numai în 1822, după descoperirea Pietrei de la Rosetta  şi ani de cercetare făcute de Thomas Young şi Jean-François Champollion, hieroglifele au fost aproape complet descifrate.

Limba

LITERATURA

Scrierea a apărut pentru prima dată în asociere cu regalitatea. Aceasta a fost în primul rând o ocupaţie a scribilor, care au lucrat în afara instituţiei Per Ankh sau Casa vieţii. Acestea din urmă (numită Casa Cartii) cuprinse birouri, biblioteci, laboratoare si observatoare. Unele dintre cele mai cunoscute piese ale literaturii antice egiptene, cum ar fi textele de pe piramide şi sarcofage, au fost scrise în egipteana clasică, care a continuat să fie limba de scriere până în aproximativ 1300 î.en. Mai târziu, egipteana a fost vorbită din Regatul Nou şi era reprezentată în documentele administrative Ramesside, prin poezii de dragoste şi poveşti, precum şi în textele demotice şi copte. În această perioadă, tradiţia de scriere a evoluat în autobiografia persoanelor decedate prin textele scrise în morminte, cum ar fi cele ale lui Harkhuf şi Weni. Genul cunoscut sub numele de Sebayt ("instrucţiuni") a fost dezvoltat pentru a comunica învăţături de orientare de la nobilii celebri, ca Papirusul lui Ipuwer , un poem de lamentări ce descriu dezastrele naturale şi revolte sociale. Povestea lui Sinuhe, scrisă în Regatul Mijlociu , ar putea fi o operă a literaturii clasice egiptene. De asemenea, Papirusul lui Westcar cuprinde un set de poveştile spuse lui Khufu de către fiii săi cu privire la minunile realizate de preoţi. Instrucţiunile lui Amenemope este considerată o capodoperă a literaturii orientale. Spre sfârşitul Noului Regat, limba vernaculară a fost mai des folosită pentru a scrie piese populare, cum ar fi Povestea lui Wenamun şi Instrucţiuni de orice, care relatează povestea unui nobil, care este jefuit pe drum pentru a cumpăra cedru din Liban şi luptă să se întoarcă în Egipt. Din anii 700 î.en., poveştile narative şi instrucţiunile, cum ar fi Instrucţiunile de Onchsheshonqy, precum şi documente personale şi de afaceri au fost scrise în demotică. Multe povestiri scrise în demotică în timpul perioadei greco-romane au fost preluate din epocile istorice anterioare, când Egiptul a fost o naţiune independentă condusă de faraoni mari, cum ar fi Ramses al II-lea.